În prima seară am învățat să joc șah
A doua seară tata m-a făcut mat
Când a venit acasă beat
Și m-a turnat când
Îi căutam în portofel bani
Să-mi iau de fumat.
Și..
A treia seară mama m-a văzut tumefiat
Și s-a speriat văzând cum unii nu respectă legile firii
Dragilor, vă expun mediocritatea umană a gândirii!
Simțiri nu mai există
Ei persistă și rezistă
Într-o lume la fel de tristă
Altfel decât o vezi tu în revista
Viața-i mușta
Acum mai am doar o batistă în care-mi vars amarul
Și sentimentele mi le vars pe-o foaie ruptă dintr-o carte prin harul
Dat de-o divinitate
În care oricum nu cred!
Aștept să i se usuce lacrimile de sânge
O văd cum plânge izolată
Aducându-și aminte că n-a fost mereu șocată
E blestemată să mă aibă, să-l aibă
Să aibă tensiune mereu
Când singura problemă din viața ei o reprezint eu!
Spui cu tupeu probleme uman universal valabile nerezolvabile
Fantasme par dar sunt realitate frate!
Învață să mergi mai departe
Căci pașii-ți sunt prea grei, te înveți cu probleme
Devii dependent de ele
Și suflete negre te umplu de rele
Sunt prea grele
Umerii mei nu mai pot ține cerul;
Gerul din inima mea îngheață tot.
Mă întreb cum drq’ mai pot să spun ce-mi stă în fire
S-arat a mea privire celui ce nu face altceva decât să mă critice
„De ce” e întrebarea ce mă frământă 9 zile din 10..
Chiar mă întreb dacă vreodată va trece
Dar lanțurile mă-nconjoară, mă doare!
Inima care încet în mine moare
Se pare că asta e ultima rază de lumină pe care o vom mai vedea vreodată..
Și asta e ultima zi în care mă las cuprins de ultima pată pe suflet.
Mă sting încet..
A patra seară
Văzând întunericul de afară
Mi-am zis că ar fi ciudat să mai ies dar.
Mi s-a părut hilar să-mi fie frică și-am pășit din scară
Țipete și înjurături în spate..
Voci inundate de furie
Și-am grăbit pasul;
Următorul lucru: stăteam întins pe masă la chirurgie
Doctori roind în jurul meu.
Acum cred că respectul legilor firii e GREU
Există minți întunecate de neajunsuri și căile întortocheate ale vieții
Există oameni care nu pot sparge pereții pe care ura i-a zidit în jurul bunăvoinței
Sufocate acum de rădăcinile suferinței
Pornirile controlează acum legile conștiinței
Și urmele căinței au fost șterse
Nu mai există oameni cărora să le pese
Ci doar umbre.. ce știu să umble
Lipsite de suflete și vremuri sumbre
În care gândirea umană ajunsă la mediocritate emană un aer de libertate prost înțeleasă
Ajunsă la stadiul în care nu mai poate să iasă la lumină
Rațiunea se zbate între succes și vină
Iar binecuvântarea divină tinde să devină blestem, nu har!
Până și zeii acum de oameni se tem
Le par imprevizibili.. ca luptătorii invizibili gata să lovească
Printre ei, legile junglei decid cine trebuie să trăiască
Mamele se tem să mai nască pentru a nu chinui suflete..
Nu mai există zâmbete
Sentimente strâmbe te înfioară
Și-o vioară ce plânge moartea legilor firii.
Legile firii nu sunt scrise
Sunt închise-n noi
Și respectate doar în viața de apoi
Privește bine-n ochii mei și vezi că-s noi
Cât mai curând o să cădem amândoi. [x2]
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume întunecată și plină de suferință, unde legile firii sunt încălcate și oamenii sunt conduși de instincte și ură. Naratorul exprimă deziluzia față de societate și propria sa luptă cu demonii interiori, anticipând un final tragic.