De Dragoste – Amintirea

Haotică se zbate-ntr-un ocean de vise năruite
Și parcă-ar vrea să prindă aripi.
Confuză și fără un nume vrea să nu fie cunoscută.
Îi place să se plimbe noaptea prin vise,
iar ziua parcă-i moartă.
Nu o cunosc, dar face parte din mine
Nu știu ce vrea și mă torturează.
Ea nu moare, nu zâmbește și e de temut.
Toți o văd în ochii mei și fug,
fug de ea, dar de fapt fug de mine.
Seara în amurg și dimineața în răsărit
Îmi umple ochii de-o melancolie dulce,
de dulcea clipă a fericirii ce am avut-o
Și aș fi vrut să fie aievea, să nu mă mai trezesc,
căci visam cu ochii deschiși.
Îi plac pozele, dar ochii ei nu le pot privi,
căci pătrund atât de adânc în imagini și amintiri.
Pare că e înger și seamănă cu-n demon,
dar niciodată nu poți ști
căci tu n-o poți concepe, n-o poți schimba,
rămâne veșnic întipărită în tine
chiar dacă tu ai uitat-o, ea nu te va uita.
Seamănă cu o persoană, e un înger, care plânge
Ar vrea să-ți spună de ce plânge, dar vai, nu poate.
Nu se poate să trăiești fără s-o întâlnești
iar dacă nu ai întâlnit-o, ai răbdare
și bucură-te de fericirea prezentului
căci ea trăiește în trecut, dar afectează doar prezentul.
Nu poate trăi în prezent și ademenește
adolescenți, tineri și mai ales bătrâni.
Fură din prezent, îți ia fericirea și îți presară lacrimi.
Cred că o cunoști deja, dar nu încerca să râzi de ea
Respect-o și te va respecta, poate,
căci și durerea care ți-o oferă este cealaltă față a fericirii.
Este soră cu conștiința și deși nu are nume
se numește „Amintire”.