Voi sfărma zăvorul, pecete pe-a lor gură
Şi voi ruga toţi sfinţii, să îmi dea ei armură.
Să nu se mai lipească, blestemele din noapte
Iubirea să-mi stea scrisă, sus în sfânta carte.
Semnat-au pact cu moartea, după min’ să vină
Să-mi aducă beznă, să-mi ia din lumină.
Însă am credinţă, mare-n Dumnezeu
El s-a îndurat, de sufletul meu.
N-au răzbit duşmanii, şi nici n-o vor face
Chiar de lumea toată, pe dos vor întoarce.
Că iubirea noastră, flacără-i ce arde
Chiar de nu-ţi văd ochii, fiindcă-mi eşti departe.
Am să trec poteca, prin spinii ce-i arzând
Chiar de-o fi să trec, doar.. mereu plângând.
S-am să duc ofrandă, fărâme de-amintiri
În capătul potecii, leagăn de iubiri.
Voi sădi o floare, un capăt ce-a rămas
Din tot ce-au fărâmat, duşmanii şi au ars.
S-am să ud cu lacrimi, cu rugăciuni în seară
Şi-ţi voi desena, chip mândru în ceară.
Voi arde mii făcli, s-or închina toţi munţii
Sărut să pot să-ţi dau, în mijlocul frunţii.
Să te privesc în ochi, tu gura să-mi săruţi
Şi să-ţi rămână-n veci, nicicând să nu mă uiţi.
Dar oare vei putea, cât vocea îmi răsună?
În locuri ce străbaţi, şi-s îmbrăcaţi în brazi?
Sau cât piatră-i înscrisă, cu jurământ sub luna.
Ce eu ţi l-am lăsat, iubirea să n-apună.
De s-or porni la vale, pietre, bolovani
Azi, mâine, poimâine.. chiar şi peste ani.
Nimic nu poate fi, mai sacru.. şi mai sfânt
Chiar de acum iubite, noi ne iubim în gând.
Lăsa-vom noi să curgă, pârâele mâlite
Şi vorbele de-amar, din clipe răstignite
Vom capătă putere, şi vom sfărma de-odată
Când vom îngheţa, cuvântul blestemat.
Vom dăltui noi gheaţa, şi chip din nou vom da
Vom resclupta iubirea, din nou, dragostea mea.
Vom da noi glas şi nopţii, la cer, perdea de stele
Să luminăm şi noi, cum luminam ca ele.
.. CONTINUARE ÎN PARTEA 15.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a depăși obstacolele și blestemele pentru a menține vie o iubire aflată la distanță. Vorbitorul este dispus la sacrificii și are credință că iubirea lor va triumfa, chiar dacă acum se iubesc doar în gând.