Înainte de a intra în pustiu,
soldații au băut cu nesaț apa din heleșteu.
Hierocles a vărsat pe jos
apa din urcior și a spus:
Dacă trebuie să intrăm în pustiu,
atunci am și intrat în pustiu.
Dacă setea mă va arde,
atunci a și început să mă ardă.
Aceasta e pilda.
Înainte de a mă prăbuși în iad,
lictorii zeului mi-au îngăduit
să privesc un trandafir.
Acest trandafir este acum canonul meu
în regatul întunericului.
Un bărbat a fost părăsit de o femeie.
Au hotărât să joace minciuna ultimei întâlniri.
Bărbatul a spus:
Dacă trebuie să intru în singurătate,
atunci am și intrat.
Dacă setea mă va arde,
atunci să mă ardă.
Aceasta e altă pildă.
Nimeni pe pământ n-are curajul să fie bărbatul acela.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de singurătate și abandon printr-o serie de metafore și pilde. Protagonistul acceptă inevitabilitatea suferinței și a singurătății, găsind o formă de canon sau consolare într-o amintire frumoasă, un trandafir, chiar și în mijlocul întunericului.