Pentru ce m-atragi, de n-am scăpare
De-al tău fast nicicând,
Tânăr n-am fost fericit eu oare
Multe nopți la rând.
Încuiat în mica mea odaie
Stam cu luna-n geam
Înecat în blânda ei văpaie
Tainic ațipeam.
Ore de-aur în visări senine
Petreceam mereu
Cât de-adânc se-nfiripa în mine
Dulce chipul tău.
Mai sunt eu cel ce-și căuta la masă
Soarta sub lumini
Cel mai adesea întâlnea în casă
Fețe de străini.
Primăvara nu-mi mai ia privirea
Cu-al ei farmec pur
Unde ești tu înger e iubirea
Și natura-n jur.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și melancolia față de o iubire pierdută, idealizată. Naratorul își amintește cu nostalgie de momentele senine petrecute în visare, în timp ce se confruntă cu realitatea unei vieți lipsite de farmecul iubirii.