Hoțul, nu prileju-l face,
Hoțul cel mai mare-i ea:
Mi-a furat bruma de pace
Care-n pieptul meu zăcea.
Ea ți-a dăruit azi ție
Viața mea ce-o port în piept.
Scumpa mea, în sărăcie
Doar spre tine mă îndrept.
Însă iată – îndurarea
Arde-n ochiul tău senin,
Și exult de-mbrățișarea
Ce-nnoiește-al meu destin.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de pierdere și dorință față de o persoană iubită, care a adus atât suferință, cât și speranță. Vorbitorul se simte deposedat de pacea interioară, dar găsește alinare și reînnoire în iubirea acestei persoane, chiar și în sărăcie.
