Iustinian zis și Marina
E cel mai cuvios creștin,
Umblă-n cai cu limuzina
Și se-nchină la Kremlin.
Patriarh el se numește
Și-al bisericii chiriarh,
Și ca culme, de nu rostește
Că-i sovieto-patriarh.
Tot ca el, mitropolitul
Clerului Moldovenesc,
Că-i Rusan zice-ipocritul
Și când colo, e rusesc.
Ca Marina prea sfinția
N-a greșit niciun moment,
Când a spus că România
Azi e stat independent.
Iartă, Doamne, întreg stolul
De vânduți și păcătoși,
Cum e turcul și pistolul
La fel sunt și ei cuvioși.
Când sovietele ordonă
Ei pe dracu-n patru fac,
Și spun la minciuni o tonă
Ca să le fie pe plac.
Doamne Sfinte, Te îndură
De poporul tău român,
Și-i bagă pumnu-n gură
Patriarhului păgân.
Că-i Marina, dacă minte
Patriarhul cel imund,
Marinar fă-l, Doamne Sfinte
Și trimite-l drept la fund.
Sensul versurilor
Piesa critică implicarea Patriarhului în politică și legăturile sale cu Rusia, acuzându-l de ipocrizie și trădare a intereselor naționale. Versurile exprimă indignare față de corupția din cadrul bisericii și cer o pedeapsă divină pentru cei vinovați.