O, Soare, cu aripa ta alungă
Cât mai departe noaptea noastră lungă;
Și sprijină pe stâlpi de flăcări largi tot golul;
Să nu se surpe, copleșind pământul,
Atunci, când vântul
Prin golul mut se dă de-a rostogolul.
Desfășurându-ți-aripile largi,
Tu, vechiul cer îngust și scund să-l spargi
Și să-i împrăștii țandările-albastre
În vid, deasupra capetelor noastre,
Pentru-a privi pe vasta lui ruină
Îndemnul tău de aur și lumină.
Și dă-ne, Soare, suflet nou, alt vis!
Ne-am săturat de vechiul nostru vis!
Văzduhul tot tu fă-l să intre-n noi;
De tine până-n creștet să fim plini;
Polenul tău să se preschimbe-n crini
Și zâmbitori să stăm în preajma ta, și goi!
Mai dă-ne, Soare, jar nestins, și toarnă
Pe fruntea noastră aurul nădejdii,
Și-n ochii noștri cântă ca o goarnă
Învingătoare de primejdii!
Și sufletelor dă-le foc, să ardă bine,
Ca niște jertfe, pentru tine!
Sensul versurilor
Piesa este o invocație către Soare pentru a aduce lumină, speranță și un nou început. Vorbitorul își dorește o transformare profundă, o eliberare de trecut și o umplere cu energia și vitalitatea Soarelui.