O vară întreagă m-a ținut pădurea
Cu fața în iarbă și cu gândul aiurea
Iar acum în toamnă la plecare
Se tânguie că mă rup din inima ei și o doare.
Refren: Pădure, pădure nebună
În fiecare noapte cu lună
Voi rătăci fără țintă agale
Ca o frunză mânată de vânt pe potecile tale.
În fiecare noapte de iarnă
Umbra mea albă va veni să se-aștearnă
Ca o ursoaică cu puii uciși
La umbra stejarilor trădați de frunziș.
Voi veni în fiecare dimineață
Uneori ca o umbră, alteori ca o ceață
Ori ca o negură, ori ca o brumă
Voi veni, voi veni, nu te mai tângui pădure nebună
Sensul versurilor
Piesa exprimă o legătură profundă cu natura, personificată prin pădure. Naratorul se desparte cu regret de acest loc, promițând să se întoarcă sub diferite forme, reflectând un sentiment de melancolie și dor.