Tu ești în globul de cristal
Ce-mi arată drumul către mal
Când mă pierd în lumea mea și-aș vrea
Să înving tristețea grea..
Tu.. așteptarea din amurg
Când secundele încet se scurg
Cu atingeri moi de catifea
Alintate-n mâna mea..
Tu.. nevăzută dar te simt,
Te ignor dar nu pot să mă mint
Ești în ceea ce resping ești tu
Firul ce mă leagă de miracolul din zori
Când din vis cobori în tot ce ating în jurul meu
Chipul tău îl văd mereu
În gând..
Ești orice, oricum, oricând..
Tu.. ești ideea de intens
Căutării mele-i dai un sens,
Un motiv ca să încerc mai mult
Tu ești vocea ce-o ascult
Ești ideea de demult
Ce mă face să nu-mi aparțin,
Nu mai sunt eu..
Ești tu…
Nu pleca, nu spune nu..
Nu pleca, nu spune nu..
Nu pleca, nu spune nu..
Nu pleca, nu spune nu..
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dependență emoțională profundă față de o persoană idealizată. Această persoană este văzută ca un ghid, o sursă de inspirație și un motiv de a continua, dar și ca o forță care îl face pe narator să-și piardă identitatea.