Carpatin feat Gato – Cafea Cu Gust Amar

Sunt confuz, am căzut într-o stare fără remediu
Ochii-mi cad din orbite și pleacă într-un alt mediu
Trupul rămâne nemișcat, înghețat, în picioare
În timp ce gândul fuge de gratii, făcându-și scăpare
Mă trezesc la realitatea urbană, un vis alb-negru
Și-ncep să merg ușor pe asfaltul meu, cerul cel sobru
Vreau să scap de monotonie, să o scot din mine
Așa că-mi prepar o cafea și aștept să mă fac bine
Amestec cu răbdare în ceașca albă, fierbinte
Zgomotul linguriței cu zahăr îmi aduce-aminte
Iarăși de filmul fără actori, fără vre-un rol
În care sunt prins doar eu, restul pământului e gol
Încep să beau puțin câte puțin din cafea
Gustul ei amar mă scufundă ca în vopsea
Mii de cuvinte își fac loc în capul meu și-omoară stresul
Licoarea coboară în josul gâtului și-arată sensul.

Refren: Cafea cu gust amar fierbinte în cană
Mă gândesc că poate îmi pun sare pe rană
Cafea cu gust amar, poate mâine o să vină
O nouă zi, dar fără cofeină (bis).

Am ochii umflați de somn, parcă mă mișc în reluare
Căci sincer intru lent într-o stare de nepăsare
Cafeaua mă privește-n ochi dându-mi de înțeles
Așa că mai beau puțin și-ajung într-un alt univers
Aud bătăi de tobe, ce-mi sparg fișierele minții
Sunt clipe stranii transmise prin simple vibrații,
Fără stres, sunt doar eu, dar e-amar în jurul meu
Totuși vreau să pot scăpa, dar pășesc prea greu
Vreau cu picioarele pe pământ să mă trezesc la realitate
Dacă voi arunca licoarea, probabil se poate
Am călătorit în timp, am fost sigur în altă viață
Dar e ciudat, am aceeași ceașcă de cafea în față
Aud o vioară în spatele meu, reprezintă sărăcia
Mă uit pe geam, văd cerșetori, deci sunt în România
Am văzut un univers paralel, pe dos total
Doar de la o ceașcă de cafea, cu gust amar.

Refren : Cafea cu gust amar fierbinte în cană
Mă gândesc că poate îmi pun sare pe rană
Cafea cu gust amar, poate mâine o să vină
O nouă zi, dar fără cofeină

Sensul versurilor

Piesa descrie o stare de confuzie și melancolie, indusă de rutina zilnică. Cafeaua devine un portal către o realitate alternativă, unde artistul explorează sentimente de alienare și introspecție, căutând un sens într-o lume monotonă.

Lasă un comentariu