Cine colindă prin noapte, printre morminte și cruci?
Nu știu și nici tu nu știi.
Ea este doamna și coasa trece prin flori și prin rugi.
Nimeni n-o poate opri.
Până la zi mai este..
Doamna trece, lama-i rece ne-mparte
spre departe..
Du-te? În lumea ta neagră!
Nu-i un moment potrivit.
Du-te de unde-ai venit!
Nu ne despărți acum..
Tatăl nostru Care ești în ceruri,
Sfințească-se numele tău,
Vie-mpărăția Ta, facă-se voia Ta,
Precum în cer, așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi, astăzi.
Și ne iartă nouă greșalele..
Ne iartă.. Ne iartă..
NE IARTĂ!!
NE IARTĂ!!
NE IARTĂ!!
NE IARTĂ!!..
Wooooaaaaahhhhh..
Sensul versurilor
Piesa explorează inevitabilitatea morții personificate ca o doamnă cu coasa. În disperare, se invocă iertarea divină în fața acestei amenințări implacabile, sugerând o luptă între credință și acceptarea sfârșitului.