Concert de fanfară în grădina publică Nebraska City. Rochii fluide, volburase, rochii albe ca vara. Fețe, nuanțe carnate zbughite ca ploaia unor flori de cireș. Și chicoteli, Dumnezeu știe, chicoteli rivalizând cu nechezatul poneilor din Bluesurile Grajdului de Închiriat. Petice de cowboy și petice de negri. Și flăcăii călărind roibii aruncă un râs ca un câmp de grâu către fetele în rochii albe, în rochii albe ca vara. Și chicoteli în toiul spectacolului de trompete și-al gâfâielii trombonului, chicoteli Dumnezeu știe, chicoteli înebunite de tărăboiul vieții.
Lente melodii de noapte bună și Homme Sweat Homme. Și casierul unui magazin de fierărie încuviințează, dă din cap hello către fiica unui conductor de tren – cum se mai pricepe la hlizit – Dumnezeu știe, și rochiile albe ca vara, rând pe rând, se filtrează ca bătăile de evantai din grădina publică.
Căpșunile din înghețata cofetăriei strivite, vântul nopții pe câmpurile de bumbac și sălciile, umbrele grilajelor de la porți și terase, ele cunosc mai mult din această poveste.
Sensul versurilor
Piesa evocă o scenă idilică de vară, plină de amintiri și emoții simple. Descrie un concert de fanfară într-o grădină publică, surprinzând atmosfera vibrantă și interacțiunile dintre oameni, toate filtrate prin lentila nostalgiei.