Sunt zece minute de când o contemplu.
Am trecut și-nainte pe-aici reflectând
și-ntrebându-mă.
E statuia de bronz a unui vestit general,
călare, purtând un drapel, un revolver și o spadă.
Îmi vine s-o sfărâm prefăcând-o într-un morman
de fier vechi
pe care să-l ducă apoi la gunoaie.
Vă spun deschis,
După ce fermierul, minerul, vânzătorul de prăvălie,
muncitorul uzinei, căruțașul, șoferul
vor avea fiecare-o statuie de bronz
ce să-i surprindă în timp ce ne dau
ceva de mâncare și ceva de-mbrăcat,
când se vor înălța câteva siluete
în parcul acesta
proiectate pe cer,
înfățișându-i pe-adevărații voinici care sunt
greul pământului și care hrănesc lumea în loc
s-o ucidă.
Poate că-atunci mă voi opri aici
să-l privesc liniștit pe acest general de armată
ce-nalță un drapel în vânt,
și călărește al naibii de bine,
gata de-a-l ucide pe cel ce-i stă în cale,
gata să verse sânge și să golească măruntaiele
oamenilor
pe tânăra, gingașa iarbă-a preeriei.
Sensul versurilor
Poezia critică glorificarea militarilor și a războiului, argumentând că adevărații eroi sunt oamenii obișnuiți care muncesc pentru a hrăni și îmbrăca societatea. Autorul își dorește ca acești oameni să fie recunoscuți și onorați în locul generalilor, simboluri ale violenței.