Cine-a pornit mecanismul vieții știe
Că de un sentiment care să-l mențină e nevoie..
O magie între oameni
Care să-i poarte ca pe val
O sabie cu două tăișuri, un drog legal
Prefer iubirile din cărți să nu le iau ca model
Nu le pot picta-n realitate cu niciun penel
Probabil nu voi înțelege niciodată
De ce ele găsesc plăcere în ceartă
În lupta cu ele m-am folosit de cuvinte
Mai mult în joacă, nu mereu am nimerit ținte.
Nu mi-am atribuit un rol care să le placă
Și dac-am fost rănit, mi-am zis.. o să treacă
Mă feresc să răsfoiesc cartea cu foste pe cotor
Căci trăiesc în prezent, nu trecut sau viitor
Iubiri pierdute, în pumnul timpului strivite
Sfârșituri tâmpite când spui oricui iubite
Prizonier al gândului tău am căzut voluntar
Linistea zilei și răceala nopții mi le-ai pus pe jar
Măcar mentalitatea să-ți indice adevărul, că de neîncredere sunt sătul!.
În întuneric te-am găsit, plângând
Și s-a făcut lumină când ne-am întâlnit
Și atunci chiar am crezut că vom fi 2 la infinit
Dar uite că ne-am rătăcit.. și s-a sfârșit.
Nu mă-nțelege nimeni, sigur am alte concepții
Iubirea se exprimă-n interjecții, eu trăiesc numai decepții
Nu-s în stare să-ți dau lecții căci nu gândesc ca tine
Idei sublime în vorbe puține, rezultate infime
Imposibil pentru tine, ce-i superficial nu pot deduce
E ca o floare între file lăsată să se usuce
Te-am văzut frumoasă într-o zi
Acum nu te pot privi
Ai nevoie de lumină, în întuneric nu poți sclipi
E greu să învii când conștiința ți-a murit de mult
Ți-e menit să mă rănești, slăbiciunea mea să-ți fie scut
Ce-ai fi vrut să însemn pentru tine eu definesc clișeu
Și dragostea e un semn ce-atestă, că există Dumnezeu,
Mie-mi dictează orgoliu că nu te am, și te-am avut
Încă-ți port doliu
Că după orice suflet pierdut
Nu mi-am propus să te uit
Nu s-au întors să te contemple
Dar n-ai să te separi de restul cât timp urmezi exemple..
În întuneric te-am găsit plângând
Și s-a făcut lumină knd ne’am întâlnit
Și atunci chiar am crezut ca vom fi 2 la infinit
Dar uite că ne-am rătăcit.. și s-a sfârșit..
Nu las sentimentu să alunece ca un cub de gheață
Încă îmi aduc aminte cu plăcere de prima întâlnire față-n față
Un spirit în ceață, atât ar fi fost
Totul era pustiu, fără pic de suflare nu mai avea rost
Dar totuși am mai tras un loz dintr-o urnă goală
Atunci am simțit un gol în stomac
Și a 2-a oară, am simțit cum golul umple inima, speram să doara
Durerea a fost plăcută, îmi venea să cred că totul se joacă la derută
Fiecare din noi plecam pe același drum, avem aceași rută
(urmează-mă!..)
În oceanul dragostei te-am avut ca reper
Naufragiat pe o insulă încărcată cu mister
Felul meu de-a fi e un fel de-a fi cu tine
Trăim spectacolul peste care nu cad cortine
Vreau un puzzle din lucruri mărunte, un bagaj de amintiri
Să am peste lume punte!.
În întuneric te-am găsit plângând
Și s-a făcut lumină knd ne’am întâlnit
Și atunci chiar am crezut ca vom fi 2 la infinit
Dar uite că ne-am rătăcit.. și s-a sfârșit.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație eșuată, marcată de neîncredere și deziluzii. Naratorul reflectă asupra momentelor frumoase inițiale, contrastând cu finalul amar și sentimentul de pierdere. Exprimă regretul și dificultatea de a depăși această experiență.