Mai toarnă-mi, lună, noapte în pahar!
Vreau să mă-mbăt de cerul plin cu stele.
Poftim, ia tot ce am în buzunar,
Dar toarnă şi mă satură de ele!
Mai toarnă-mi, lună, noapte în pahar!
Că nu am somn şi nu am nici măcar
Vreun vis îmbietor să mă-nconjoare.
Mai toarnă-mi, lună, noapte în pahar,
Să beau, să nu mai simt tot ce mă doare.
Că nu am somn şi nici un vis măcar.
Nu mă privi aşa, că nu glumesc,
Nu mă salvează decât o beţie.
Mai toarnă-mi, lună, să mă ameţesc
Şi cântă-mi, dacă vrei, o melodie.
Nu-mi pasă de mă crezi sau nu nebun,
Am chef să-mi urce leneş noaptea-n vene
Şi stelelor, pe rând, să mă supun,
Să-mi curgă greutatea lor pe gene.
Mai toarnă-mi, lună, noapte în pahar,
Cu zâmbetul tău dulce, de femeie.
Dacă nu pot să dorm, atunci, măcar,
Să mă îmbăt sorbind Calea Lactee.
Mai toarnă-mi, lună, noapte în pahar!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a evada din realitate și de a alina suferința prin intermediul beției și al contemplării cerului nocturn. Naratorul caută consolare în imaginea lunii și a stelelor, dorind să uite de problemele sale și să se lase purtat de melancolie.