Cedry2K – Explicit (Bun)

De mic atrag gazele, de zici că fac manele,
Tehnic bazat ca Pele, pe beat sau acapelle,
Ideile ce-mi trec prin minte-s rebele,
Fac un rap, zici că sparg în cap sticle de bere,
De-aia tobele-s incredibil de grele,
Cuvintele-s rele, tu simte-le, vere!
Doar cu niște repere, plec țintă spre stele,
De când nu mai răspund la cerințele Terrei.
Și, tot am parcurs un drum de mii de mile, de vile și de nivele,
Am cam strâns mii de sechele de la mii de belele,
Da’ nu m-am ascuns, încă plătesc pentru filmele mele
Și nu m-am ajuns, încă halesc merdenele.
Lupte interioare, doar rimele-s cele ce mă scot din gânduri negre,
Ce-mi țes în minte mii de rețele din pământuri sterpe,
Cum să rămân de gheață când tot pământu’ fierbe în conflicte acerbe?
E ceață, e-ntuneric, dar tata mi-a zis pe față c-așa e-n viață
Și omu’ n-a crescut vreo zdreanță, rămân puternic!

Nu scuip să strălucesc, dacă răbufnesc,
Scuip până răgușesc, până mă sufoc și tușesc,
Până sunetiștii surzesc,
Până boxele se prăbușesc pe oagări ce bârfesc,
N-am vrut să cer, n-am conceput să lingușesc,
De-aia oare nu reușesc dup’ atâta muncă?
Uite scenele când prestez, uite-mi venele cum plesnesc,
Da’ stai, nu te bucura încă.
Nu te fute cu muzeele mele c-o ard gelos,
Ce fac, fac din suflet, nu doar par zelos,
Poți cel mult să mă acuzi că le fac pe dos,
Și că, de fapt, viața e roz,
Da’ dacă mă urăști ești muist sau doar foarte prost,
Cei mai sensibili se vaită că-s prea nervos,
Dar eu țip că mă doare, boss!
Íștia-mi cer să-mi cresc copiii în acest mediu canceros,
Visurile se fac cioburi când cad pe jos,
În acest cotidian grețos,
Decor urban jegos, nu mă-ntreba ce cost,
Sunt dispus să plătesc să schimb ceva, n-are rost,
Vorbesc serios că e rost de os de ros de toți, da’ ni se pune bețe-n roți de către hoți,
Ne mint ca pe copii idioți,
Ne lasă fără chiloți în morții lor de vizigoți poligoți,
Da’ de când toți copiii ascultă Cedry2k,
Sunt mai atent la ce zic,
Că dacă nu l-ai învățat p-ăla mic ce-s metaforele,
N-o să-nțeleagă nimic și dai vina pe mine că ți-l stric,
Da’ eu nu-s tătic decât dacă vorbim de rap,
Indispus că-s sărac și în plus tre’ să-i atac pe unii,
Până nu-mi vin ei mie de hac, nu-i vorba că nu-mi plac, dar la cât de rău îmi fac
Ei și diavolu-s tot un drac, tre’ dracu’ să văd cum fac, să-l arăt și lumii cumva,
Că, n-o să ne vindecăm până-n secunda, în care toți anticorpii știu exact unde-i buba,
Scuip dragoste pentru frați înfometați, condamnați, expropriați sau asasinați,
Milă (?) de spălați pe cap,
Silă de guvernanți obsedați nu mai încap în cap.

Nu scuip să strălucesc, dacă răbufnesc,
Scuip până răgușesc, până mă sufoc și tușesc,
Până sunetiștii surzesc,
Până boxele se prăbușesc pe oagări ce bârfesc,
N-am vrut să cer, n-am conceput să lingușesc,
De-aia oare nu reușesc dup’ atâta muncă?
Uite scenele când prestez,
Uite-mi venele cum plesnesc,
Da’ stai, nu te bucura încă.