Mor actorii părăsiți de public,
Teatrul însuși este o fantomă
Și la catafalc le stau de gardă
Rolurile care intră-n comă. (x2)
Ce se-ntâmplă seamănă teribil
Unui zbor cu foarte multe goluri:
În această țară mor actorii
Regretați de propriile roluri.
Tineri și bătrâni, la garderobă
Vin să-și lase cea din urmă haină,
Programați să intre în spitale
Ca să poată să se stingă-n taină.
Nu mai vor aplauze și bisuri,
Nu mai vor sufleori, lumini și farduri,
Ar mai zăbovi doar ca să-și rupă
Propriile afișe de pe garduri.
Mor actorii părăsiți de public,
Teatrul însuși este o fantomă
Și la catafalc le stau de gardă
Rolurile care intră-n comă.
Ne-au făcut să plângem și să râdem,
În momente bune sau mizere,
Astăzi, cu privirea zăvorâtă,
Ei își joacă ultima tăcere.
Ce ciudat, acum, când mor actorii,
Tragedia ce-au jucat-o moare,
Pentru a afla că fără dânșii
Tragedia noastră e mai mare.
Câinii morții reîncep să latre,
Cinici, pofticioși, nerăbdători,
Se tot sting luminile în teatre,
Noapte bună, domnilor actori!
Sensul versurilor
Piesa descrie moartea actorilor uitați de public și decăderea teatrului. Subliniază faptul că, odată cu dispariția lor, dispare și tragedia pe care o interpretau, lăsând în urmă o tragedie și mai mare: uitarea.