Mi se lipesc pleoapele, sânge pe gresie
Pe faţă nicio expresie
Voci senine răsună din gaura din perete
Sunete discrete
Văd lanţurile de pe uşa de la intrare
Tv-ul e blocat pe static ca mine în zeci de momente
Ceasurile se opresc în loc, distorsiune temporală
Dilatare gravitaţională de dimineaţă până-n seară
O uşă blocată spre o cameră necunoscută
Zgomote ciudate şi o minte diluată
Lumea pare total neafectată din interior
O privesc obiectiv ca un observator printr-un vizor
Holul plin de mâini sângeroase pe tapet
Îmi promit că n-o să mai fac vreodată asta, îmi repet
Paranoia mă-ngroapă mai rău decât de obicei
Aici se ajunge că vrei sau nu vrei
Că-s încuiat cu propriile-mi gânduri între patru pereţi
În spate săgeţi
Întunericul pare că mă strigă dar refuză să-nţeleagă
Că încă nu-i timpul meu, în viaţă mai am treabă
Mă las purtat de vânt în absolut
De la început am pornit cu paharul umplut
Mă las purtat de ape la nesfârşit
Aştept ceva să rupă bucla de infinit
Mă las purtat de vânt în absolut
De la început am pornit cu paharul umplut
Mă las purtat de ape la nesfârşit
Aştept ceva să rupă bucla de infinit
Singurul refugiu care-mi oferea siguranţă
Invadat acum de-un aer rece ca de gheaţă
Strig din răsputeri, nimeni nu mă aude
Anxietatea din ce în ce mai tare mă cuprinde
Dar te obişnuieşti cu întunericul şi o să-ncepi să vezi
Oameni ce te fac să crezi că nu poţi trăi fără ei
Ce-i cu camera asta, mă trezesc întrebând
Radioul din colţ răspunde macabru râzând
Încă-mi repet în minte şi strigând
Nu e vremea mea, îmi tot zic neacceptând
Fiori goi mi se plimbă prin tot corpul
Ticăitul ceasului din colţ acoperă liniştea cu totul
Un contrast între fericire şi tristeţe
Ce a fost şi ce putea să fie
Fericirea că mai e, tristeţea că nu ştiu cât ţine
Mă judecă umbrele care-s mereu după mine
Fricile, insecurităţile şi coşmarurile laolaltă
Asta e doar o treaptă
Nu pot să fug, până şi maşina m-a lăsat baltă
Nici s-o las pe altă dată că mă aşteaptă
Bat disperate-n uşă, vor să-mi sape groapă
Dar mi-am săpat-o deja, aştept doar să-nceapă
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de anxietate profundă și paranoia, în care protagonistul se simte prins într-o buclă temporală și spațială. El se confruntă cu propriile temeri și insecurități, simțindu-se izolat și neînțeles.