Când de ochii tăi adânci mi-e dor
Și-n noapte chem o rază din lumina lor de vis
Stele mici, spre tine, când mă îndeamnă-n șoaptă,
Și-s flămând de-al iubirii paradis
Iau atunci și sorb cu sete o țigare,
Și-n fumul ei ucid cumplitul dor
Și-a mea e-atunci lumea asta mare
Și de viață mă-mbăt ca de alcool.
Aprinde o țigare!
Și-n fumul care zboară-n nori albaștri ca un vis
Cufundă-te-n uitare
Și lasă gândului cărare de abis.
În fumul de țigare
Durerilor găsește tainicul liman
Gaseste o nouă stare și dorului alean
În fumul de țigare
Ce se pierde-n val.
Când ajungi să crezi că viața-i o povară
Și dureri de neînțeles te apasă greu
Când afară-i ciripit de primăvară
Iar în sufletul tău toamna e mereu
Înfrățește-te cu fumul din țigare
Și te avântă pe aripa-i de mister
În regatul fără nume și hotare
Și colindă prin oceanul de…
Aprinde o țigare!
Și-n fumul care zboară-n nori albaștri ca un vis
Cufundă-te-n uitare
Și lasă gândului cărare de abis.
În fumul de țigare
Durerilor găsește tainicul liman
Gaseste o nouă stare și dorului alean
În fumul de țigare
Ce se pierde-n val
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul și căutarea alinării în fumul unei țigări. Fumul devine un refugiu temporar din greutățile vieții, un portal către uitare și o stare de visare.