[Para]
Am fost ficus, apoi un cactus
Am iubit o Marie, apoi un Bahus
Am iubit și fete, dar tot asfaltul e la fel
Doar când plouă se schimbă tot și sub ochi e pastel
Am iubit, iubesc
Dar știu că tot eu la final un preț tre’ să plătesc
Măcar mă bucur, hedonism, limita bunului simț
Te iubesc, mă iubesc, dar tot pe rând murim
La fel iubirea, la fel cu tot
Așa ironic, e așa un paradox
Sunt gelos pe ceasul din perete
Că n-are baterii de vreo trei ani
Așa de liniștit
I-aș da o mână de-ajutor, dar pe limba lui
A murit așa de fericit, sincer nu pot să-mi explic
Dar mă complic, existența mea e simplă
Sunt un nimic, mi-e scârbă de ce sunt
Mi-e silă să mai zic și zilnic
Iar mă trezesc, iar mă târăsc
Iar oglinda să-mi spună că nici azi nu mai trăiesc
Și mă duc iar, dorul doare
Nu văd nimic: nori sub soare
Mi-e lene să exist, nu am scop, nu am nimic
Sunt nimeni, în cântatu ce mai zici?
Nimic. Puteam să jur, n-o să te-njur, prieten vechi
Într-un final mă bucur că ne-am regăsit
[C. o. D]
Nu prețuim cu-adevărat pe cel ce ne iubește
Până atunci când vărsăm lacrimi
Uneori ne cam lipsește
Astăzi ceasul biologic imagini dansează
Toate pânzele sus, dar pictorul șomează
Plec prin ceață debusolat însă ce contează?
Sunt pregătit imoral pentru tot ce urmează
M-așez la margine de timp umbrit de secundar
Așteptând rotații centrifugale în al meu altar
Îmi aprind o țigară, savurez încet momentul
Lăsând în umbră toată averea ca testamentul
Felinarăle mă-ntreabă des dacă am un foc
Îl port mereu în sân ca pentru toate la un loc
Bate vântu-n scări de bloc, simt că mă sufoc
C-am pierdut cheia fericirii, sufletul era breloc
Mă-ntorc, un dor nebun mă separă pe diagonală
Simt parfum de cafea, levitează pe verticală
Parcă-nnebunesc, natura-mi oferă multe muze
Da-s sătul de falsitate ca de gânduri optuze
Agitația omenească, însă împungi în libertate
Imensu’ paradis urban, acum adoptă noaptea
Cetatea de petale adoarme în brațele castanilor
Schițând o moarte prematură în jurnalul anilor
Gândurile îmi sunt soprane divine, acum ascult
O ultimă operă născută în acest mediu ocult
Prima rază de lumină, pe tâmple mă apasă
Bună dimineața, prietene, eu mă întorc acasă
Yo, hai vii?
[Ra’]
Îmi pierd ideile, pe bulevard fictiv care-l cutreier
E similar cu Diavolul ce-mi joacă step pe creier
Viața mea nu-ncape într-un căcat de player
E-o mână proastă, rămân cu praful
Aprind platul plin de câini pe frapsuri
Că-s franjuri, câinii mei bagă p***-n fanfară
Scap sătui de marșuri, io pot să scot remiza
Când mă joc cu focu’, astea-s scrise-n plăci ce-mi f*t norocul
Alergi o viață dup-o bilă ca s-o înglozi
Îs cam alergic și aleg să pierd, doar survolam norocul
Acum bat câmpii subteran, atât de singur
Zi tu, visând și nici nu masticând
Ca prim și viața mea-i o pompă
Ce denotă detonare în sacrificii cool
Îi bag p***a în culm fricii
Îi dedic curaj de parcă-mi prelungește viața
Să ronțăi căcaturi fără ambalaj, am p-acas’ ce-mi stă pe cap
De parcă-s rasta cool da’ p***a rasă
N-am ieșit pe piață, nu-mi stă-n fire să-mi iau plasă
Rapu’ meu e îmbinat cu plasmă
Rapu’ tau e-un căcat pe TV
De-mi vine să-i f*t picioare, s-o iau razna
C-am pas, m-am trezit înconjurat de chestii
Nu prea scriu să le explic și le-nșir c-ampulea-n piese
Ochi pentru ochi și fă-o ca albinuță
Regatu’ meu pe-o ploaie de căruță
Dar stai, avem deja
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de melancolie, singurătate și reflecții asupra vieții într-un context urban. Naratorul se confruntă cu lipsa de sens, dorința de evadare și căutarea unui scop într-o lume plină de falsitate și agitație.