Strofa I:
Doi, doi, doi, doi… Check it!
Simplu. E vorba de mentalitate
Nu dă bine dacă nu sună ca-n State
N-am de gând să fac asta multă vreme,
căci timpu-i infinit, dar vremea cerne
Ce ne reprezintă? Ispita de metehne
Ce mă inspiră? Cum aspir otrava alene
Lasă-i pe alții să fie ce n-au vrut să fie
În final vor plânge ca după copilărie
Număr oase (?) turnate-n beton
Dar gropile generează trezire de bufon
Degeaba ai coroana, limitează orice om
Ce se vede rege, dar în umbră e pion…
Ciocnirea fadă dintre sentiment și gând
E fix ceea ce simți, fix ce lași pe pământ.
Așa că n-am de gând să simt iar urmări
Cu o gură de oxigen trăiești din remușcări
Până repetiția raze levitează
Când omul plânge, spiritul creează
Și filtrează amintiri… Cei inculti
Blamează involuntar ceea ce asculți….
Refren X2:
Lasă! Chiar crezi că-mi pasă?
Dar lasă! Aici mă simt acasă!
Dar lasă! Oricât de mult ai analiza,
Rapu’ nu-i sortit pieirii ca Ilaisa!.
Strofa II:
Complicat, trăim o iluzie continuă
Arta este cel mult subiect de pantomimă
Mă deprimă falsuri, schimbăm macazul.
Accelerăm pasul când ne e pătat obrazul.
Idei sinistre deviază-n sărăcie
Așa dispar artiști ca uitată strategie
Nu contează ce-ți place ție, recunoști
Dar dincolo de oglindă nu te recunoști!
Nădejdea croșetează universul olfactiv,
Siguranța apusă rămâne ceva reactiv,
Izolând eșecul de succes sau invers,
Marginalizez esența în vers, stai invers!
O sumă consumă izbitor din moralitate.
La granița anilor, zilele-s orientate
Către uitare, din păcate. Ce ciudat…
Cel cunoscut în final este cel uitat.
Refren X2
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea vieții și a percepției, criticând superficialitatea și falsitatea. Artistul reflectă asupra importanței mentalității, a iluziilor pe care le trăim și a căutării esenței într-o lume superficială, unde uitarea pare inevitabilă.