Mă doare sufletul să recunosc că nu-l mai am,
dar era-n van, ce păcat. Total debusolat
am plecat. Cărări pustii, deja știi,
repetitiv ca notele pe portativ,
negativ, la poli opuși am inima,
dar ea ce animă? Ființa ta?
Sentința asta mă omoară-ncet,
nu-i găsesc tratament, ea mă face perfect
ca-ntr-o frază tristă, mă ține forțat subiect,
nu-nțeleg. Fă-mă să cred
ca-i doar un test intenționat ce voit se repetă,
cine regretă? Drum de rămas bun
cad mereu de dragul de a fi ce sunt acum,
nimic bun, ca tentele regale, vise marginale
Ai habar? Salvarea n-are gust, dar sare
pe rănile mele trecute, sângerez fără sfârșit,
ca o noapte de ianuarie cu fiori de infinit..
Dacă alegi să pleci, te rog, nu-ți reveni,
dacă vrei să rămâi, știu că vei pleca
în blestemul meu sublim, nu interveni,
deși el mi-a fost dat de ființa ta. x2
Culmile disperării s-au pierdut de mult,
ascult vocile celor ce le umbresc de sus
caut răspuns, tremur. Fac parte din lumea lor
mă leagăn ușor, roș-orizontal, mor de dor
Paradoxal, semnele ondulate mă trezesc,
pentru ce îmbătrânesc? Iele plâng de le privesc
până și lor le pare rău. Halal poveste
cineva din neant mă privește, așa a fost mereu
parcă-s eu, fuziuni între dimensiuni
frica impune acceptare, cununile n-aduc minuni
de ce le oferi? De ce disperi?
amuțești cadavrul unei amintiri
cu lacrimi învelești memento-mori,
măcini în voia morii
ca-n clipele uitării așternute-n testament
voiam să rămân să-ți ofer răspuns
refuzul disperării admiră culmi de sus.
Dacă alegi să pleci, te rog, nu-ți reveni,
dacă vrei să rămâi, știu că vei pleca
în blestemul meu sublim, nu interveni,
deși el mi-a fost dat de ființa ta. x2
Visând fără-ncetare.
Într-un neant pustiu
oferă iertare
cât vrei să-ți mai scriu?
Trezit d-amintiri uitate
clipe risipite-n van
renegi vise reanimate
timpul pe care nu-l mai am
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei despărțiri profunde și sentimentul de pierdere. Naratorul se luptă cu amintiri dureroase și cu un blestem interior, căutând răspunsuri într-un neant emoțional.