Deliric 1:
Yo, MC-s varză, îi mănânc cu gâștele lor cu tot, gușterii lor,
Nu pot să gust glumele lor,
Pui bot la dumele lor, dă-i în sl***z în spumele lor,
Vorbesc în numele meu, nu știu numele lor.
Am o mână pe pix ce scrie poezie,
Dar mâna din buzunarul gol mă trage spre pușcărie,
Iau un c**at de bani pe show,
Iau lanțul de la bicicletă-n mână – îți iau lanțul de la gât în metrou.
Am sânge rău, mă hrănesc cu sângele tău,
Un artist, fac muzică pentru mine dar îți vreau banii- sunt egoist,
Jumate visător, jumate realist,
Divin și individualist, același MC care persist.
[Sample]
VD:
Ca polițiști în civili, sau omul invizibil,
Nimeni nu mă vede, e incredibil,
Ca rimele C.T.C. la prima vedere când n-ai cel de-al șaselea simț sensibil,
Nu-s indecis – sigur pe mine atunci când schimb stil după stil,
Între timp simțind cum profeți falși mint,
Nu pot să nu mă abțin să nu scuip grade ca după o gură de absinth.
Căci hip-hop-ul e o competiție, d-aia pe fiecare piesă
Îți zic ce n-ar fi combinație să-mi zici mie.
E singurul (?), și-ngroapă lumea de vie, să se și știe,
Faptul că nu facem muzică pe care ne-o cer,
Defapt sunt oagării care ne-au văzut clipul și le spun c-o să moară în șapte seri.
[Scratch & Sample]
L Doc:
Yo! N-am 3 concerte pe săptămână, sunt contra-cost cu fanii,
Stau incomod c-o mie de parai în mână – atunci stau prost cu banii,
Tu vii zelos pe scenă c-o prestație anostă,
Devii nervos când îți zic că-ți recunosc fața de la o poștă,
Brigada mea vrea grav să-ți spulbere,
Las praf și pulbere,
Îți iau label-ul la p**a, întregul staff și trupele,
Deloc decent, vin la tine la concert să-ți ascult duma,
Nu-s violent, dar dacă ai mai multe fețe fii sigur că-ți f*t una,
Bionic în circuit fonic, sunt scârbit,
CD-ului tău îi dau eject ca pilotul unui spursonic grav lovit,
Am fumat mult, încă nu ne-am prăjit,
Când ne vom fi tâmpit,
Oricum resetăm asta, căci vom fi alt, control, delete
[Sample]
Sensul versurilor
Piesa este o demonstrație de abilități rap, cu versuri agresive și metafore complexe. Artiștii își afirmă superioritatea în scena hip-hop și critică pe cei care nu se ridică la nivelul lor.