Cojo feat Beganudoarme – Ursul și Pârșul

Să-ți zic o poveste despre ceva ce nu s-a-ntâmplat niciodată, monden.
S-a tirat duma că fabulez mai ceva ca Dan Mihăescu și La Fontaine,
Da-i parte din mine s-am povești pentru tine,
Deci ia-ți o cafea, aprinde-o țigară și-ascultă-mă ca pe FM.
A fost odată, chiar nu demult, chiar acuș!
A fost odată un Pârș.
Nu-nțelegi ce zic? Pârșu-i ca șobolanul, da’ din ăla mai mic.
Șugubăț și sonor, Pârșu’ nostru era scriitor –
Cuvintele mereu la el, prestanță, a literaturii tânără speranță.
Dar totu a-nceput când Pârșu’ cu Ursu’ s-au întovărășit,
Mai o caterincă, mai o anecdotă, snoave, povești, c-o foaie ș-un pix.
Fusese-nainte admirator, Ursu’ nostru acum amator,
Începuse să-nvețe de la Pârș cum să facă să fie și el mare scriitor (ca Marin Preda).
Dar Pârșul, critic și emerit, îl critica pe Urs c-are textu-nvechit
Și ăsta se oftica și nu voia să fie mai prejos și să fie umbrit.
D-asta s-a pus Ursu’ pe cizelat, omu’ meu Ursu’, ambiționat,
A-nceput să scrie la gazetă lapte și miere ș-atunci a fost observat.
Carte de carte, vers după vers, Ursu-ncepuse s-aibă succes.
Creștea-ntr-o zi cât alții în trei ș-atunci i-au venit Pârșului în cap idei,
Că și-ăsta crescuse-n aproape un an, da’ s-a făcut, din Pârș, șobolan.
Credea că Ursu’ vrea să-i ia pâinea de la gură și, d-asta, devenise meltean.
Până-ntr-o zi când amândoi stăteau de vorbă, acum de la egal, la egal,
Când Ursu-i spune: „Frate-miu, hai să facem o carte, reper cultural!”.
Atât i-a trebuit s-audă, coaliție, că Pârșu’ și-a luat o poziție.
Ursu’ voia doar să scrie, da’ Pârșu’ credea că vrea competiție!
„Stai, frate-miu, că nu voiam”, zise Ursu’, „să-nțelegi greșit!
Nu vreau să nimic pe nimeni, eu vreau doar să pot să scriu liniștit!”.
Pârșu’ zice că „Okay..” și părea că se simte mai bine,
Da’, de fapt, paranoia: „CREDEȚI CĂ URSU’ SCRIE MAI BINE DECÂT MINE?!”