Noi, cei care am fost la Maydanek
gazați
și arși de vii,
trăim acum în milioane de răni
ce supurează în carnea omenirii.
Ne ustură și mai tare focul ce-l aprindeți pe tăcute
și gândul vostru ne apasă sufletul mai greu,
mai ucigaș ca presiunea gazelor din lagărul acela.
Unde-ați plecat,
sub care cer vreți să zidiți a doua oară Maydanek-ul?
Să nu ne mai ucideți încă o dată;
nici nu s-a stins ecoul țipetelor noastre
și încă-i cald pământul de cenușa noastră..
Păstrăm imaginea de disciplină funerară
.. sârmă ghimpată,
camera cu gaze..
Mii de cadavre,
.. muribunzi..
.. cuptoarele cu guri incandescente
și paza cenușie.. Maydanek-ul!
Maydanek-ul unde am învățat să ne silabisim sfârșitul,
unde ne-au stat înfipte în creier
cizmele cazone,
unde mirosul cărnii noastre arse
a sfârtecat stomacurile înfometate celor vii..
Ne-am risipit acum
și-n căutarea trupurilor noastre
înnumerăm orfanii-n fiecare țară..
Noi, care-am fost la Maydanek
gazați și arși de vii,
trăim acum în milioanele de răni
ce supurează-n carnea omenirii.
Sensul versurilor
Piesa este un strigăt de durere și un avertisment împotriva uitării ororilor Holocaustului. Ea exprimă suferința victimelor și necesitatea de a nu permite repetarea unor astfel de atrocități.