Ca blestemate de vrăjmașe pronii
Se-nfig în neam orașele străine,
De multe limbi li-s ulițele pline
Ca-n jur de turnul vechii Babilonii.
Pândesc acolo suflete haine
Cu gheare ascuțite după pradă
Când neamul vine aducând grămadă
De rod bogat muncit din mărăcine.
E prin orașe și o boierime
Cu graiuri ca de limbă păsărească,
Din neamul nostru n-o-nțelege nime.
O, Doamne, fă din nou să înflorească
Și la boieri cuvântul din vechime
Cu înțeleapta-i vorbă strămoșească!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o îngrijorare față de influența negativă a orașelor străine asupra identității naționale și a tradițiilor. Se deplânge pierderea limbii și a valorilor strămoșești, sugerând o dorință de revitalizare a culturii tradiționale.