Costache Ioanid – Și-Acum

Și-acum, când simți în piept fiori
sub valul de mireasă,
primește-n dar cu dulci fiori,
acest buchet cules în zori,
să fie floare între flori,
frumoasă.
Bogat să fie cuibul tău
de crini și viorele.
Cu flori în gând să fii mereu!
Să-nveți ce-i bun, să rabzi ce-i greu..
și să te-ncrezi în Dumnezeu
că ele.
Să fii o harnică zorea
ce-n zori nu se dezminte.
Un nufăr alb,
cu strai de nea.
O veselă magnolie.
Un ghiocel zâmbind abia,
cuminte..
Să fii cu cel legat prin dor,
crin alb păstrând credință.
dar de-l mâhnești cu-o vorbă-n zbor,
să simți arzând în obrăjior
doi maci purtând în cupa lor
căință..
Și-oriunde-n lume vei umbla
s-auzi un glas de-acasă:
– „Te rog, din zări, fetiță mea,
să fii pentru măicuța ta,
o floare de nu-mă-uită
duioasă”.
Și-apoi când vei străbate-n lunci
vânt greu ce-n drum se-așterne,
cu Dumnezeu să fiți și-atunci,
deasupra văilor adânci,
voioși că două flori de stânci,
eterne!
AMIN