Alina Eremia:
L-am văzut pe Facebook, ce drăguț era;
Și i-am dat multe like-uri să-mi scrie ceva
Când i-am citit mesajul, am crezut că-i la mișto
Că mi-a scris „bună, ce faci, frumoaso?”
Connect-R:
În zadar porți ceas de aur, ai BMW și bei Moet
Ești stilat, dar nu te ajută, dacă scrii analfabet
Într-o zi mi-a scris o fată, dar n-am înțeles nimica
Tu degeaba ești frumoasă dacă scrii „miau” ca pisica
Refren:
Se zice „pe care”, ar fi bine să știi
Cucerește-mă cu textul, gramatica e sexy
„Să fii” se scrie doar cu doi „i”
Cucerește-mă cu textul, gramatica e sexy
Puya:
Domnișoarele vor sus pe bar
Când, de fapt, au nevoie d-un abecedar
Prea atente la cântar, mănâncă des litere, elementar
Să știi că „Dragoș” nu se scrie cu „i”
Așa că oprește-te la „ș” că nu este deloc sexy
Ruby:
Eu nu sunt fata care ți-o dorești
Dar dacă-mi zici „pe care”, un sărut o să primești
Îți spun cum e corect, dar te doare-n cot
Să știi limba română înseamnă să fii mafiot!
Refren:
Smiley:
Și apropo de asta, ar fi ideal
Să folosim corect cuvintele „decât” și „doar”
Dacă spui „ascult decât hituri”, de la mine ai un NU
Dacă spui „ascult doar hituri”, îmi arăți că ai luat bacul.
Andra:
Când îți place de o fată, în loc de poze cu mașina ta
Dacă vrei să te iubească, arată-i cratima
Chiar dacă unii zic „bine că ești tu deștept”
Crede-mă, ești cel mai cool dacă vorbești corect.
Refren:
Sensul versurilor
Piesa subliniază importanța gramaticii corecte și a exprimării îngrijite, sugerând că acestea sunt calități atractive și dezirabile. Corectitudinea lingvistică este prezentată ca un semn de inteligență și educație.