Ți-aduci aminte lumina
Prin frunzele toamnei duse de vânt?
Pe-atunci nu știam ce e vina,
Ce e păcatul, ascuns în cuvânt.
Spuneai că nu-i nimeni pe lume
Să ne poată cândva despărți,
C-o să-avem același nume
Și eu nu știu ce pe veci ne va uni.
Și parcă trăiam o poveste,
Al nostru era pământul întreg.
De ce s-a sfârșit fără veste,
De ce acum? Stau și mă-ntreb.
Cine te-nvăluie în șoapte?
Cine te îmbrățișează-n noapte?
Cine-n locul meu îți aduce flori?
Pe umărul cui te trezești în zori?
Mi-e dor de străzile noastre,
De buzele tale cu gust amărui.
Mi-e dor de nopțile albastre
Rămase parcă ale nimănui.
Te strig și n-auzi chemarea
Și nu mai am între ce să aleg.
Va veni cândva și uitarea,
Dar până atunci stau și mă-ntreb.
Cine te-nvăluie în șoapte?
Cine te îmbrățișează-n noapte?
Cine-n locul meu îți aduce flori?
Pe umărul cui te trezești în zori?
Cine te-nvăluie în șoapte?
Cine te îmbrățișează-n noapte?
Cine-n locul meu îți aduce flori?
Pe umărul cui te trezești în zori?
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și confuzia după o despărțire. Naratorul își amintește de momentele frumoase și se întreabă cine a înlocuit-o pe el în viața persoanei iubite, așteptând uitarea ca pe o eliberare.