Corneliu Vadim Tudor – Poporul Român

Frumoși mai sunt românii noștri, poporul-i înțelept ca marea
Prin brazii stemei trece oastea de cavaleri danubieni
Un fluviu fumegând de patimi ne-a dăltuit pe chip răbdarea
Mai de din vale de Rovine până în Munții Apuseni.
Poporul este tot ce mișcă și tot ce stă în așteptare
E troița de la mormântul Eroului Necunoscut
E Miorița care-i ninge la creștet baciului o floare
Și voievodul peste brazdă când se apleacă a sărut.
El e noblețea stirpei noastre țesută-n aur vechi pe ie
Puterea de-a privi de-a pururi, cinstit, în ochii tuturor
E curățenia morală de-a fi măreți și-n vitregie
Poporul este datoria de-a nu ne rupe de popor.
L-au biciuit cu spini tâlharii de-au sângerat și macii-n grâne
L-au fost târât în vrej de flăcări la judecata de apoi
Iar clopotul de oase albe din turla patriei române
Trăgea o zi a sărbătoare și două veacuri a război.
Și l-au tăiat hrisovu-n patru, și i-au înfipt jungheru-n spate
Făptura lui remesiană au pus-o-n furcă la răscruci
Tăgada, trocul și trădarea cădeau din bălțile furate
L-au tras pe roată ca pe-un mire atiți procleți și eunuci.
Dar cum renaște din cenușă acvila binecuvântată
Dar cum pe seceta cea mare ploua cu pâine și cu pești
Pe cai răzbunători ca roua venea de fiecare dată
Zeița-n veci biruitoare a limbii noastre românești.
Poporul e împărăția, în întregime și în parte
El e coconul ce se naște și-i veteranul de război
El e bărbatul și femeia îndrăgostiți până la moarte
Și e orația de nuntă pentru aceste vremuri noi.
Poporul e asceza noastră ca preț suprem al libertății
El ne va judeca o dată de-am fost sau n-am fost patrioți
Poporul este țara însăși vibrând în agora cetății
Și e destinul României pe care au vânat-o toți