Și-mi mai aduc aminte de-un Crăciun
la gura sobei proaspăt văruite
se deslușea cum viscolul nebun
surpa departe staule de vite.
La bariera noastră de oraș
prindeau contur povești medievale
troianul sărăciei, uriaș
scotea pe hornuri fumuri lungi de jale.
Sorbeam colinde vechi din gura ta
să nu ne facem legea de rușine
și plugușor, și cântece de stea
împletituri păgâne și creștine.
Și nu era ca tine pe pământ
un alt tezaur viu de bunătate
tu risipeai un duh așa de sfânt
sub bolta casei noastre fermecate.
Adulmecam sfioși în preajma ta
ca puii rândunicilor pe ramuri
un pom firav de iarnă strălucea
podoabe de argint jucau pe geamuri.
Așa te văd, într-un halou de ger
tot drămuind bucatele puține
bazilica răsfrântă-n giuvaer
îngenunchind, ca să te rogi de bine.
Și era bine, mamă, și trăiai
și Moș Crăciun la ușă sta să bată
această frescă pogorând din rai
ce n-aș mai da să o revăd vreodată.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice despre Crăciunul din copilărie, petrecut în sânul familiei, într-o atmosferă caldă și plină de tradiții. Este un omagiu adus mamei și valorilor creștine și păgâne împletite în sărbătoarea Crăciunului.