Coruptu – Ultima Scrisoare

A trecut o zi, două sau poate zece
N-apare nicio rază… e tot mai rece,
Și nu că-i dureros, dar e sâcâitor
Îmi aduc aminte de multe și mi-e dor
Afara plouă… și tot ce simt scriu
E tot ce mi-a rămas, deja e prea târziu
„Nu pot, chiar nu mai pot
Nu te mai iubesc, cred că asta a fost tot!”
Aud și-n somn cuvintele astea care mi le-ai zis
Și vreau să scap de ele, că-mi apar în vis
Vreau să scap de tine, e cam aceeași treabă
Să fiu liber, ca un călător pe apă
Ți-am arătat dragoste, tu n-ai apreciat
Mi-ai arătat indiferență și-a fost de căcat
Știi tu, aici apare semnul de întrebare
Îți mulțumesc, acum știu că indiferența doare
Îți mulțumesc, acum știu că tre’ să fiu tare
Și strâng din dinți oricât ar fi durerea de mare
Nu plâng, am învățat că băieții mari nu plâng
Am învățat că orice sfârșit are un început
Un drum lung pe care închid ochii și plec
Închid ochii, și da, poate că am un regret
Dar ce contează acum? sincer nimic…
Defapt… lasă. nimic.
Uită ce am vrut să zic, oricum ești departe,
Oricum mi-a murit speranța că te întorci la noapte
Parfumul tău nu-l mai simt de mult
Pașii tăi în casa mea nu îi mai aud
Poza ta din ramă, nu îmi mai vorbește
Gura ta nu-mi spune că mă mai iubește
Te rog, gândește-te puțin, zici că-i o poveste
În care eu… nu știu dacă pot să trec peste
Am scris o carte… amândoi
Și-am scris în total 170 de foi
Te-ai enervat și-ai început să o faci bucăți
Ai început să îmi repeți că nu mai poți
Am vrut să aibă un final și-am început să scriu
„El s-a întors și fata a zis că-i prea târziu
A plecat cu lacrimi pe față
jurând că va începe o nouă viață”
Dar vezi, personajele suntem noi, fată
Foile sunt zilele ce-au fost odată
Finalul îl știi prea bine, nu ți-l mai explic
Și cred că ar fi timpul să pun scrisoarea-n plic
Îmi trag pe cap gluga și plec liniștit
Calc cimentul jegos, mă îndrept spre un nou sfârșit…