Metaforic sunt un șarpe ce gustă din propriul venin
când, de fapt, progresul propriu se numește „declin”
ca nu cred în destin
omul greșește totul, ca un creștin evreu în fața unui muezzin
o duzină de probleme imaginare, nicio scuză
cum să fii nevinovat când și timpu’ te acuză
și te roade în interior la fel ca foamea și banu’
bucăți de răutate îți intră direct în craniu’
și ajungi să nu înțelegi nici măcar aproapele
când depărtele ție, frate, apoi închizi pleoapele
și totu’ dispare, dar apar altele
în parte de la treaba cu bancomatele
îți vor întoarce spatele
se întâmplă chestii ce nu tre’ să se întâmple
timpu’ rege trece rece, dar clepsidra nu se umple
dar dacă se umple, se umple cu acid
se formează mental un zid, individ peste individ
atunci de ce pierdem ani din viața noastră
să-i căutăm pe alții și apoi nimicul, chiar suntem varză
și când e vorba de putere
materialismul trece prin două emisfere
și în ego doar tăcere
mulți doar formează un ecou, ori
cine dictează repriza și creează un cor
asta e omologare și conformism
ca celelalte animale, hormism
totul cade în tenebre
cine crede doar propagă minciuna
ca un daltonist printre zebre
în viață nu există concluzie
sfârșitul unor cauze este doar o confuzie
sistematică printre și prin oameni,
ca și în fața unor drame rațiunea doar doarme
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de confuzie și deziluzie față de societate și viață. Vorbește despre pierderea sensului, materialism, conformism și incapacitatea de a găsi răspunsuri clare, sugerând că finalurile sunt adesea doar alte forme de confuzie.