Au trecut anii, timpul zboară,
Eram frumoși, eram tineri.
Îmi amintesc, a fost o vară,
Cea mai frumoasă dintre veri.
Ne întâlneam în zori în gară,
Gălăgioși în tren urcam.
Nu ne păsa de-nghesuială,
Cu gândul doar la munți eram.
Dar poate nu mai sunt cuvinte,
Și-n noi iubirile-au apus,
Dar ne aducem încă-aminte
Vroiam să fim pe munte sus (x2).
Eram prietenoși și sinceri,
Doar din priviri ne cunoșteam.
Iar dacă aveam și o chitară
Doamne, ce fericiți eram.
Dacă erai timid sau singur,
Ori plictisit dacă erai.
Dacă n-aveai nici chef, nici voce,
După un rom de toate-aveai.
Dar poate nu mai sunt cuvinte,
Și-n noi iubirile-au apus,
Dar ne aducem încă-aminte
Vroiam să fim pe munte sus (x2).
Aveam un dor ce nu se stinge,
Nici chiar acum, când e târziu.
Acum, când peste tâmple ninge,
Aș vrea din nou prin munți să fiu.
Dar până nu se lasă seara,
Iar soarele e în amurg,
Aud parcă și-acum chitara
Iar cântecele încă-aud.
Dar poate nu mai sunt cuvinte,
Și-n noi iubirile-au apus,
Dar ne aducem încă-aminte
Vroiam să fim pe munte sus (x2)
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre amintirile frumoase din tinerețe, despre prietenie și dorința de a retrăi acele momente. Naratorul își amintește cu nostalgie de excursiile la munte și de sentimentul de libertate și bucurie.