Multe zăpezi de-atunci s-au topit
Pomii au dat rod pârguit
(Bine așa, bine așa)
Alte flori prin lume apar mereu
Le privesc și-mi pare că-s eu.
Când ești mic, toți ăia mari te iau la 13-14
Scriu de la 15 câte 16 ca să-ți facă capul vrăjite
Și păream genul de ciutan, ciudat
Floarea care crește din asfalt, sunt diamantul prelucrat
Alintat și acceptat poate fiindcă-s amuzant
Dar jumătate-ntunecat că totu-i tre’ echilibrat
Și nepăsător, leneș, delăsător
Totu-i bairam, copil aerian, mă-ntind pe nori
Zâmbesc la-nvățător, clarvăzător
Care se simt datori să-mi spună
Că nu o să ajung nimic, n-ai nici un viitor
Dar nu-nțeleg locul meu sub reflector, să mor
Și tot ce mi-am dorit vreodată a fost s-ajung un scriitor
Stau cu ochii pe vizor
Cuprins de televizor
Schimbă canalele de zor
Până-n zori
Las aerul curat să-mi intre-n nări
Și pe urmă plimb prin mari și țări
Și iau peste picior
Ca scoicile când mă întorc la țărm.
Multe zăpezi de-atunci s-au topit
(Lasă-mă să fiu)
Pomii au dat rod pârguit
Alte flori în lume, apar mereu
Le privesc și-mi pare că-s eu.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a transformărilor personale. Naratorul își amintește de copilărie, de visele sale și de obstacolele întâmpinate, căutând să-și înțeleagă locul în lume.