Prietenii sunt poame rare,
nu cresc în pomi,
nici în livadă
și când sunt copți nu stau să cadă
bonomi
pe oricare
cărare.
În staluri stau toți și sclipesc
cât ziua e de lungă,
mai gânguresc,
mai ațipesc,
ba se mai și alungă,
sau de la masa ta lipsesc
când soarta ți-e nătângă.
Dar toți ajung judecători,
și îi mănâncă ciuda
când printre ei, toți trădători,
găsesc câte un Iuda.
Sensul versurilor
Piesa descrie natura complexă a prieteniei, evidențiind raritatea prietenilor adevărați și dezamăgirile provocate de trădare. Metafora cu poame rare subliniază valoarea prietenilor loiali, în timp ce prezența trădătorilor și a judecătorilor sugerează dificultățile și deziluziile întâlnite în relațiile interumane.