1. E o simplă întâmplare
Cum atâtea sunt
Și acum vă cer iertare
Că încerc s-o cânt.
2. Mii de flăcări, plăsmuire luate din noianul
Basmelor ce le-ascultam cândva
Cântecul e o amintire petrecută
În anul două mii o sută și ceva.
3. Într-un colț de lume, un băiat
Dintre mii de zburători
Drumul către stele l-a urcat
De-atâtea ori.
4. Către lună prin furtună
Și oceanul nesfârșit
El a zărit o stea albastră ce strălucea
Și prin fereastră o tot privea.
5. Și i se părea că steaua îl chema, îl chema
Ce albastră era steaua cu al ei descânt
Ce frumos era băiatul
Despre care cânt.
6. Steaua albastră neînțeleasă îi dădea o floare
Răsărită numai pentru el
Sau o tânără crăiasă gata să coboare
Dintr-un cântec limpede, menestrel.
7. Singura lumină în infinit care parcă iartă
Singura potecă de găsit ce-l așteaptă
Către lună prin furtună și-un negurat abis
Trăia un vis și steaua albastră nu-l părăsea.
8. Ca o maestră îl fermeca
Și ca-n povești o întreba: cine ești, cine ești?
Ce albastră era steaua cu al ei descânt
Ce vrăjit era băiatul despre care cânt.
9. Steaua albastră și frumoasă vine mai aproape
Ca o alinare, balsam
Ca o nimfă mlădioasă învârtejită în ape
Și privește mai adânc din geam.
10. Și ea atât de tare l-a vrăjit
Că băiatul ce plutea
Drumul cunoscut l-a părăsit zburând spre ea
Fără lună prin furtună pe cărarea nimănui.
11. Spre steaua lui și tot alungă un singur gând
Cum s-o ajungă cât mai curând
Și a fost uimit când clipa a venit, a venit
Că băiatul despre care-am pornit să cânt
Ajunsese să coboare iarăși pe pământ.
Sensul versurilor
Un băiat visează la o stea albastră și pornește într-o călătorie spre ea, lăsând în urmă realitatea. Călătoria este una metaforică, reprezentând dorința de a atinge un ideal sau un vis.