De mulți ani trăiesc departe
Fără soră, fără frate,
Am muncit și-am strâns de toate,
Dar al mamii dor mă arde,
Și-ntr-o zi la răsărit
Dintr-o dată m-am trezit
C-o venit măicuța-n vis
Și oftând așa mi-a spus:
„Fata mamii, hai acasă,
Bătrânețea mă apasă!”
Eu deloc n-am zăbovit
Și spre casă am pornit.
Când în țară am intrat
La pământ am îngenuncheat
Și plângând l-am sărutat,
Asta-i țara ce-am lăsat,
Și când am ajuns în sat
Tare rău m-am întristat,
Hornuri multe fără fum,
Niciun om trecând pe drum,
Pragul casei l-am călcat,
Înspre pat am alergat,
Mama-n pat stătea firavă,
Necajită și bolnavă.
Mama-n brațe mi-am luat
Și-amândou-am lăcrimat,
Multe vorbe ne-am mai spus,
Mama-n brațe mi s-o stins,
Pe măicuța am pierdut-o,
Rânduiala i-am făcut-o,
Să mă ierți, măicuță dragă,
C-am stat prin străini pribeagă,
Cum stăteam cu gândul dus
M-am uitat în jur și-am plâns,
Și în gând măicuța dulce
Îmi spunea: „Nu te mai duce, fata mea!”
Și-am rămas pe veci acasă,
Sus măicuța-i bucuroasă,
Și când timpu-o fi aproape
Lângă ea să mă îngroape.
Sensul versurilor
O femeie se întoarce acasă din străinătate, atrasă de dorul mamei. Din păcate, ajunge prea târziu, mama ei murind la scurt timp după sosire, iar ea decide să rămână pe veci în satul natal.