Frunză verde trei căline,
Dorul meu-i mare câine,
Greu se duce, ușor vine
Și nu se lasă de mine.
Am vrut să-l arunc în foc,
Dar el a avut noroc.
Cine bea al lui pahar
Știe-n lume ce-i amar,
Că amarul dorului
Nu-l poți spune nimănui,
Nu-l poți spune, nici lăsa,
Nici la altul nu-l poți da.
Du-te dor și nu mai sta,
Că mi-ai secat inima.
Du-te dorule în lume
Să nu-ți mai aud de nume.
Du-te dor și iară vină,
Nu-mi lăsa casa străină.
Du-te dor și vină iar
Și mă scapă de amar.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimentul profund de dor și amar, dorința de a scăpa de suferință, dar și acceptarea faptului că dorul este o parte inseparabilă a vieții. Persoana imploră dorul să plece, dar în același timp, cere să nu-i lase casa străină, reflectând o ambivalență emoțională.