Când veneam codre prin tine
Era badea lângă mine,
Pe cărare iarbă deasă
Dorul mă scotea din casă,
Badea-mi punea în cosiță
Flori albe de garofiță,
Doamne, ce tineri eram
Și ce mult ne mai iubeam!
Aveai umbra răcoroasă,
Badea-mi spunea că-s frumoasă,
Erau anii tinereții
Ca florile dimineții,
Cunoșteam orice cărare,
Alergam pe la izvoare,
Cântam și eu cu mierla
De dragul lui bădița.
Anii au trecut agale
Tot pe alt drum fiecare,
Eu pe deal, badea pe vale,
Nu ne-am mai ieșit în cale,
Eu cu cântecul prin lume,
El pe cine știe unde,
Dar pe tine, codre dragă,
Rădăcinile te leagă.
După ani și ani de zile
Am venit din nou la tine
Să-mi caut tinerețea,
Dar n-am dat, codre, de ea,
Frunza ta-i tot verde, deasă,
Pe mine anii m-apasă,
Ai la fel flori și izvoare,
Dar nu-ți mai fug pe cărare,
Merg acum cu-ncetișorul
Pe unde mă duce dorul,
Mierla tot prin ramuri cântă,
Badea nu-i, alții-o ascultă.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă nostalgia pentru tinerețe și o dragoste pierdută, amintindu-și de plimbările prin codru cu persoana iubită. Revenirea în același loc după mulți ani aduce cu sine conștientizarea trecerii timpului și a schimbărilor inevitabile.