Pentr-un pui ce l-am iubit
Fac păcate pe pământ,
Mă topesc de al lui dor,
Lume dragă, și-am să mor,
Că mi-i dorul nărăvit
Să umble după iubit,
De-aș putea l-aș fereca
Până lumea n-o afla.
M-am dus la părintele
Și i-am spus păcatele,
O stat și m-o ascultat
Greu canon mi-o dat pe cap:
Să stau să mă canonesc,
Ce-am iubit să nu iubesc,
Să mă-nchin seara pe prag
Și să uit ce mi-o fost drag.
Și m-am dus într-un pustiu
Dorul badii să nu-l știu,
Dorul badii ca să-l uit
Să pot trăi pe pământ,
Da-n pustiu tot oi vedea
Cum răsăre steaua mea
Și alăturea de ea
Licărind și-a badii stea.
Refren:
Dorule, câine turbat,
Cine te-o fi dezlegat?!
De tine n-am mai scăpat
Că te port și am păcat!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea unei iubiri pierdute și eforturile disperate de a uita persoana iubită. Protagonista se luptă cu sentimentele sale, considerând iubirea un păcat și căutând alinare în pustietate, dar dorul persistă.