Pădure cu brazi umbroși,
Măi, Leana mea,
Ia, apleacă-ți vârfu-n jos,
Măi, Leana mea,
Ca s-aud cucul cântând,
Pădure, pădure,
Să-l văd pe badea trecând,
Pădure, pădure.
Bine-i, pădure, de tine,
Leana mea,
Că tu n-ai necaz pe lume,
Măi, Leana mea,
Doar știi dorul meu de fată,
Pădure, pădure,
Pe care bădița-l poartă,
Pădure, pădure.
Bate vântul frunza-n fagi,
Măi, Leana mea,
Nu văd ochii ce mi-s dragi,
Măi, Leana mea,
Ca nu i-am văzut de-o vară,
Pădure, pădure,
Mă seacă la inimioară,
Pădure, pădure,
Dar diseară i-oi vedea,
Pădure, pădure,
Tare bine mi-o părea,
Pădure, pădure.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul unei fete de bădița ei, folosind natura ca martor și confident. Pădurea devine un simbol al stărilor sufletești, iar așteptarea revederii aduce speranță și bucurie.