Plânge-o cucuvaie. După cine oare?
E târziu şi toamnă, nu e nicio floare.
Pentru cea plecată ce nimic nu cere
Numai în cuvinte aflu mângâiere.
E zădărnicie, ştiu, orişice tângă,
Las în locu-mi ploaia singură să plângă
Şi mă-nchid în mine ca un pom în ceaţă,
Nu aştept nimica bun de la viaţă.
Nu ştiu de mi-i dată înc-o primăvară,
Barem pentru draga-mi floare să răsară,
Ca să-i pun în vasul pietrii funerare
Floarea ce să-i spună dragii ce mă doare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă cauzată de pierderea unei persoane dragi. Vorbitorul se simte izolat și dezamăgit de viață, găsind consolare doar în cuvinte și ploaie, sperând la o reîntâlnire simbolică printr-o floare depusă la mormânt.