Dosarul meu crește ca pâinea bună,
se umflă, pârâie, dospește lin,
iubito, vom petrece împreună
sub streșinile lui de vinilin.
Ia-ți și părinții ca să nu fim singuri,
ia-ți și umbrela pentru orice risc,
e toamnă-n vorbe și ne plouă-n linguri
și cad din pomi agenții de la fisc.
Azi trec nepăsător printre vitrine,
nici nu mă uit, nici nu miros, nici nu înjur:
carne de tun, osânză de albine,
și-un îngeraș de votcă în azur…
Sensul versurilor
Piesa descrie o realitate absurdă, în care birocrația sufocă viața de zi cu zi. Toamna și agenții fiscali care cad din pomi simbolizează absurdul și imprevizibilitatea acestei realități.
