Nu vreau să știu că s-a încheiat povestea.
Și nici nu știu de-ai să mai citești
Din întâmplare rândurile acestea
În care aș vrea să fii, ce numai ești.
N-am să-ți strivesc eu visul sub picioare.
N-am să pătez cu vorbe ce-mi e drag,
Aș fi putut să spun… ești ca oricare,
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.
Când viața va fi rea cu tine
Când o să te împroaște cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi acolo singuri, amândoi.
Când spun iubire, mă gândesc la tine
Visez că sunt departe de cei răi
Te simt aproape, bebe, lângă mine
Mi-e dor de ochii tăi.
Mai știi, când ne vedeam la tine
Și-mi spuneai ce simți tu pentru mine
Cât mă iubești și ce mult ții la noi
Aș vrea să dau timpu-napoi.
Tot ce ne-a unit cândva
Tot ce ieri a fost frumos
Astăzi sunt doar amintiri
Și totul a ieșit pe dos!
Te iubesc, bebelu meu.
Spui în visul tău mereu.
Gura ta și-al tău sărut
Toate simt că le-am pierdut.
Printre gene lăcrimând, un oftat îl țin în piept
Doar un lucru mi-a rămas, să rămân să te aștept.
Doamne, ascultă a mea șoaptă…
Vreau să o mai zăresc măcar odată
Să încerc să-i vorbesc
Să înțeleagă c-o iubesc.
Și dacă nu m-o iubii,
Ca un fulg m-oi risipii,
Dar eu n-am să pot uita
Ce privire dulce avea.
Și ea poate n-o să știe
Că mi-a fost dragă și mie
Cât am stat și am iubit,
Am fost numai fericit.
Voi încheia un pic mai cald.
Un vers, o lacrimă, și-un gând.
Și încerc ca a ta inimă să-mi spună
Un da curat, dar nu plângând.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și regretul după o iubire pierdută. Naratorul își amintește momentele frumoase petrecute alături de persoana iubită și își exprimă dorința de a da timpul înapoi, dar acceptă și posibilitatea de a nu mai fi iubit, păstrând amintirea vie.