O, vechi scrisori, eu v-am găsit atâta de uitate,
Cu plicul mic, cu scrisul mic şi vorbe-ndurerate.
Eraţi iubirea de demult a celui pe care-acum
Cu-atâta dor, cu-atâta chin l-aştept mereu pe-acelaşi drum.
Eu v-am privit, şi chipul lui mi-a apărut întunecat,
Eu v-am trăit, şi visul meu era aşa de-ndurerat.
O, vechi scrisori, mi-aţi apărut ca o ciudată prevestire:
A fost atât de mult iubit şi-aşa de şubred în iubire.
Eu, în trecut, la voi, mereu, lăsa-voi gândul să mă poarte
Melancolia mea de-acum şi gândurile voastre moarte.
Cu negre flori voi presăra întreagă aşteptarea.
Ce rău făcut-aţi, vechi scrisori: aţi răzbunat uitarea!
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de nostalgie și regret evocate de descoperirea unor scrisori vechi de dragoste. Aceste scrisori reînvie amintiri ale unei iubiri pierdute, aducând cu sine melancolie și conștientizarea uitării.