Mihai Rădulescu – Salomeea și Proorocul

I.
Printre dune curge șarpe;
Vin alți șerpi din depărtare;
Trupurile – corzi de harpe –
Cântă-n unde lucitoare.
Scorpioni în drum lăptos
Se-ncârligă și se-ndoaie.
Un copac alb buretos;
lângă el – un miel și-o oaie.
Pier acuma spre cetate
Toți oștenii lui Irod.
Lanțul porții lung se zbate.
Coifuri sângeră pe pod.
Au intrat. Tăcerea-i plină.
La un geam, umbrit, un chip:
Gura roșie, pelină,
Ochiul fuge, de nisip.
.. Și tresare: robul sfânt,
Ioan Iudeul, o privește:
Fruntea-i rouă și pământ..
Un soldat îl îmbrâncește.
Chipul moare. Totul piere.
Luna cerne peste case
Stropii umezi de tăcere..
Case-nalte, case joase.

II.
Zace luna-n vârf de par.
Totul doarme. Doar la groapă
Vietățile apar
Ca mari sălcii-n mal de apă.
Stau leoaicele pe labe.
Tigrii gem cu pleoapa joasă.
Șerpii și-au adus podoabă
Groapei pielea de mătasă.
Ioan grăiește tuturora.
Când vorbește, când se roagă.
Legănată, aurora
Vine vorba s-o-nțeleagă.
Și răsună printre gloduri
Glasul palid, obosit;
Cântă jalnic stranii moduri
Botezate-n noul rit.
Pletele Ion și le pleacă
Peste pieptul ros de piele.
Dorm ceilalți în valea seacă,
Ninși de ultimile stele.

III.
Stă Salomeea-n umbră rece,
Ghem pe marmură de treaptă.
Gândul trece și-l petrece;
Parcă pleacă, parcă-așteaptă.
În picioare; pare funebre,
Sân de chihlimbar și gene.
Pasul pe pietriș când pune
Crezi că razimă doar pene.
Se întoarce; pleacă iară;
Și revine încă-odată;
A strâns pumnul mic de ceară;
Iat-o iarăși așezată.
Și, deodată, intră-n Sală;
Tauri fripți, piper și cepe.
Șovăie. Se-nalță. Goală,
Dansul rugilor începe.

IV.
Crește luna-n două coarne,
Ca o lotcă de pescar
Plină solzii să-și răstoarne.
Un lăncier aruncă-un zar.
Umbra zarului se farmă
Pe podeaua putrezită.
De departe vuie larmă.
Carne-n adieri și pită.
Zarul cade iar. Pe-o tavă
dusă de-un oștean în zale:
Țurțuri roșii, pulberi, lavă,
Cap cu barbă de pașale.
Stă Salomeea-n neagră poartă.
De sprâncenele stufoase
Capul către buze-l poartă,
Sus, la buze chiparoase.
Suge fruntea-ncrâncenată.
Ochii strânși mult a durere.
Unghia tare, de agată
Gura lui, gura i-o cere.
Ioan Iudeul nu răspunde.
Capul lunecă-n noroi,
Aură de aur – unde
L-a primit și îngeri goi.