Milly & Dj Ntts – Entități

Pare că nu se mai termină, de 19 ani alerg ca un nebun în cercuri
Nicio piatră lângă care să mor, și nicăieri nu cade nicio lacrimă din ceruri
Nisipul îmi zgârie tălpile goale, se topește și dispare în urma mea
Știu că n-o să mai fiu eu până nu ajung la vorba ta, vreau să fac tot, să las ceva
Să nu fiu uitat sau ținut minte ca ultimul nebun, nu mai am timp, nu mai am cum
Simt că în curând o să am răspunsuri, răspunsuri la ce? Nu mai am întrebări, totul e fum
Se întâmplă, cerul fuge de lângă mine, mi-e cald, mi-e rău, vreau apă, vreau să trăiesc
Cine mă cheamă? De ce ia foc nisipul în urma mea? Zdreanțele-i atârnă, zâmbește, înnebunesc.
Arhanghel cu sabia de foc vine în zbor. Ce-o fi vrând? Că eu sunt fără păcat
N-am ucis, n-am mințit, nu am furat, am iubit ca un copil, am uitat și voi uitați
Din ochii verzi sar scântei de furie, sabia atârnă pe nisipul blestemat
E acolo, e aici, e lângă mine, mă știe, ridică sabia, s-a terminat
Lovește în carne și cu ochii închiși, îl sting lacrimile dar nu se oprește
Îmi ies ochii din orbite, urechile mă ustură, timpanele se sparg și crește
durerea din mine, urlu ca un lup învins de foamete, în timp ce plâng spre cer
Sunt orb și surd, sunt în genunchi, nu mai rezist în iadul vieții, renunț să sper
Simt cum îmi cade pielea și prin vene îmi curge metal încins. De ce nu mai mor?
Niciun om nu merită așa ceva, nicio ființă cu simțire, nici cei ce vor
Să vadă cum mă zvârcolesc în neștire ca un vierme, și mă sting în timp ce ard
Cine poate cere așa ceva? Cine o merită? Nu sunt nebun, nu sunt retard
Poate doar cârpa unora ce nu mă știu, dar ce contează, n-are rost, sunt depășit
Vorbele fug și se ascund, sabia din mine nu e din vorbe ci din foc înroșit
Sângele din mine fierbe, caută răzbunare, să ardă tot odată cu noi
Vreau să explodez în același timp cu aerul de lângă mine, vreau să mor după voi.
Să sufere toată lumea cum sufăr și eu acum, să piardă toți ce pierd eu pe drum
Să se închidă în ei până rabufnesc în plâns, tot ce fac eu intră-n postum
Nu-s idiot, știu că-i ultimul meu număr, dar n-o să fiu uitat ca ultimul câine
Totul se rezumă la mâine, dar cine naiba știe dacă mai există mâine?
Îmi trec ultimele gânduri prin minte și viața toată pare doar o imagine
Ai grijă cine te iubește sau te minte că e prea mult rău și prea puțin bine
Dar pot să sper că totul o să fie ca-n visele mele, că vei veni înapoi
Din liniștea ta înapoi la clipele grele, că din patru vom fi iarăși doi
Că vei ieși din spatele norilor gri, să mă aduni din bucățile de suflet
Să scoți din mine toată ura și furia, înainte să plec de aici cu un buchet
de amintiri fără sens și substanță, fără substrat, fără viitor în față
Tu rămâi în liniștea ta, dar eu nu rămân deloc, căci din mine se scurge viața.
Pare că nu se mai termină, de 19 ani alerg ca un nebun în cercuri
Nicio frunză să o ard, prieteni, dușmani, doar sub mine sunt ciudate figuri
Închise de timp în gheață transparentă, și eu le calc fără un strop de jenă
Dar n-au au murit înaintea mea, închiși pentru iubire, toți au o mină solemnă
Am știut în adâncul sufletului că vor păți asta dar nu i-am știut niciodată
Asta fiindcă am fost primul închis într-o viață din care lipsește-o bucată
Nu am cum să uit, așa mi-e scris, de mine, de tine sau poate de altcineva
Am fost primul care alerga pe gheața subțire ca să răzbată până la ea.
E din ce în ce mai frig și simt că în curând trupul meu slăbit o să cedeze
Alerg în tălpile goale dar nu le mai simt deloc, cât o să dureze?
Se întâmplă, cerul fuge de lângă mine, mi-e frig, mi-e rău, vreau foc, vreau să trăiesc
Cine mă cheamă? De ce îngheață totul în urma mea? Zdreanțele-i atârnă, zâmbește, înnebunesc.
Arhanghel cu sabie de gheață vine în zbor. Ce-o fi vrând? Că eu am fost uitat
Sufletul meu nu e de gheață căci am iubit într-un păcat, dar totul mi-a fost furat
Mi-e frig și degetele stau să-mi cadă, nu-mi mai simt buzele și nu pot să respir
Mi-au înghețat plămânii și toată rațiunea mea acum atârnă doar de-un fir
Fiecare celulă din mine luptă cu tărie, se sparge sau moare și urlă
Să ajungă în tărâmul promis, în sufletul tău, la lumină și căldură
Gheața tare îmi străpunge creierul și-l împrăștie pe hârtia din fața mea
Dar n-o să uit și n-o să iert, voi ști mereu c-am avut în mână dreptate.
Se lasă întunericul și totul e negură, dar pentru mine cine plânge?
Căci am rămas singur, au fugit de lângă mine cei doi arhangheli cu săbii de sânge
Dar au lăsat în urmă un suflet lovit, destrămat și inutil ca un rămas-bun
Mereu am spus, nu sunt cum credeți voi, nu sunt din piatră, nici din mătase, iarăși o spun
Te-ntreb și eu, N-ai simțit niciodată cum e să ți se scurgă sângele-n țărână?
Să pară că timpul se sfârșește și propria viață ți se scurge din mână?
Unii primesc viața fără să o ceară și regretă pe veci c-au primit un dar
Alții o pierd fără rost și regretă până la sfârșitul timpului. Eu am un har
Pot să-mi pierd viața de mii de ori căci nu voi pleca nicăieri acum, sau nu plecăm
Aveam fărâma de lumină ce mă salta din iadul morții în al vieții, nu știam
Despre cuvintele lipsite de-adevăr și cei ce mă trăgeau infailibil în jos
Unde e mâna fină să mă învie? Oare și ea moare la fel de frumos? -12v
Dar cine morții voștri sunteți voi? În lumea voastră dulce și perfectă
Nu aveam loc să intrăm amândoi, câtă credință și câtă lumină infectă
Ati băgat mâna direct în sufletul meu și ați scos din mine tot ce aveam mai bun
Ati suflat negură de minciuni și-ați făcut-o să uite treptat tot ce-i spun
Buzele mele fierbinți și înghețate au fost pentru tine, nu arhangheli goi
Ma prind singur de mână, Cristi, prietene, hai sus, suntem doar noi
Ridică-te și ia-ți destinul în mână, nu ești învins până nu-ți pierzi speranța
Visează cu ochii deschiși că lumea-i mare, sunt încercări, așa e viața
C***a ce m-a purtat 19 ani cu mâinile goale, fără să-mi dea ce merit -4v
Și când în sfârșit mi-a dat ce îmi doream, am fost furat și am pierit
Rămân amintirile și idealurile să le distrugă arhanghelii care vin
Eu sunt aici, sunt pe pământ, zâmbesc amar, bucăți și piese de venin
Ramane doar să-mi pictez viața în culorile liniștii
Să rămân doar eu cu mine, deja e mult, iar tu să vii
Când vom putea rămâne doi căci și atunci eu vreau să fii
Cea cu albastru în privire, să mă aduci printre cei vii.