Mihnea feat Dragonu Aka 47, Carbon & Cedry2K – Dar Suprem

Mihnea:
Prima rază de lumină,
Respirație deplină,
Scrâncetul ce-n jur alină,
Printr-o lacrimă sublimă,
Înclină.
Vindecări de răni ca la calamincină,
Prin retină
Se imprimă
Destinația deplină,
Afirmă
Că în viață nu ai libertate,
Curată e necurată, în conformitate
Cu date
Oficializate,
Cadre înalte
Din spate iluminate,
Criză din State,
Stelele apun, stelele sunt înclinate,
Fețe deprimante,
Deprimate,
Declarate,
Sub orice calamitate
Există suveranitate,
Suntem toți datori cu o moarte, prind de viu inițiativa,
Dacă nu meriți în Rai, există alternativă!
Arhiprosti ce-ncearcă să-ți fure credința,
Cerință: 7 trepte, mintea-n suflet, conștiința,
Angelitate,
După păcate,
Conexitate,
Natalitate
Cu toate
Că poate
Că darul decade,
Te lasă, mai frate,
Pe drum mai departe!.

Refren X2 (Dragonu, Mihnea):
Dulce viață, praa, ești darul suprem,
Pregătirea bagajului pentru Rai sau Infern,
Chiar dacă unii spun că nu ești dreaptă, sunt demn,
Fără tine nu aș fi putut să scriu acest poem.

Carbon:
Suntem înconjurați de ispite,
Caractere ipocrite,
Creștini jurați pe cele sfinte
Cu fețele smerite,
Viața se simte,
Nu promite
Că vom fi fericiți.
Ai tot ce vrei în jur. Dar zi: câte îți permiți?
Te agiți
Înrobit de arginți,
Tocmit cu sfinții părinți
Tu nu ridici rugăciuni, tu ai doar rugăminți
Te prinzi
Că depinzi
De ceva prea mare, ca să poți să explici
Acum privește în oglindă.. Zi sincer: pe cine minți?
În general nu acceptăm palme morale, contestăm
Ridicăm brațele spre cer și protestăm
Plus că ne dorim mai mult decât posedăm
Și pe drum ne dăm singuri de furcă precum Poseidon!
Domn, domn,
Să-nălțăm..
Cine te crezi?
Fii treaz când alegi
Că după ce alegi
Te legi
Sau te eliberezi
Vezi,
Trăiesc pur și simplu, îmbrățișez
Darul ceresc
Chit că moartea intră în cerc
Încet, încet, încet..

Refren (X2).

Cedry2k:
Am mândria
Și mania,
Acești mari demoni
Ce m-au făcut să mă adaptez perfect la România
Am trufia
Și furia,
Acești mari demoni
Ce îmi întunecă mintea și strică armonia!
Vad cu claritate
O realitate
Copleșitoare
De-o varietate
Mare
Și totuși trecătoare
Atât de înșelătoare
Și nesatisfăcătoare..
Nu arunca semințe în soluri neroditoare
Că nu iese nimic,
Chiar dacă e ploaie și soare
Și o să fii dezamăgit
Ca și mine care
Am coșmaruri ce vin să îmi tulbure des somnul
Plus că n-am nici fapte să-L bucure pe Domnul!
Cum îți așterni așa o să și dormi, nu?
Pentru mine e clar ca apa de izvor cum
Că abia când profiți de libertate
Nu mai ești liber, frate,
În suflet ai răni nevindecate!.

Refren (X2).

Sample: Carbon – Introspecții
„Poate viața n-are rost,
Dar ce frumos
Să-i dai un sens!”

Sensul versurilor

Piesa explorează dualitatea vieții, oscilând între bine și rău, Rai și Infern. Artiștii reflectă asupra importanței de a găsi un sens în viață și de a naviga printre ispite și provocări, subliniind că viața este un dar suprem, chiar și cu imperfecțiunile sale.

Lasă un comentariu